Twilight Of Dark Master Fan Fiction ❯ Prin Viaþã ❯ Chapter 4 ( Chapter 4 )

Maggie şi Edward vorbeau destul de aprins şi nu puteam găsi un motiv destul de bun pentru al ţine la uşă. Acest simplu gând m-a făcut să îmi dau seama ca eu, pentru Edward, nu ştiam ce simţeam. Acum pot să mă comport cu el ca şi cu un prieten, peste 5 minute suntem duşmani la cuţite şi apoi mai e şi atracţia, nenorocita de atracţie, care mă face să îmi doresc să fiu singură cu el tot mai des.

Şi apoi, ce am eu cu el de îl consider duşman câte o dată? Ce am eu cu el de simt atracţia aia imposibilă şi descărcări de energie la fiecare atingere a lui?

Dar eu nu îl consider un duşman, mai de grabă un rival, un rival la ce? Şi asta se întâmplă doar când cineva aduce vorba de Tanya sau de fetele cu care el se distrează şi atunci când îl văd că se sărută cu una pe care nu o cunoaşte de nici 5 minute simt nevoia de al tachina, de ai arăta ca nimic nu îmi scapă.

Când el se apropie de mine, venele care îmi par îngheţate până atunci, se încălzesc dintr-o dată, sângele pompându-mi cu o oarecare nerăbdare, la început poate chiar nelinişte şi nesiguranţă pe mine. Nelinişte şi nesiguranţă pe mine pentru că mă tem să nu îi cad în mreje. Pentru că altfel nu pot să îmi explic siguranţa ce mă cuprinde atunci când ne atingem, chiar şi accidental.

Credeam că va fi mai uşor să mă schimb şi să uit tot ce are legătură cu trecutul, să îl îngrop definitiv, fără urmă de ieşire, salvare. Fiecare atingere de-a lui Edward îmi aduce aminte de atingerile lui, cel care m-a făcut să trec prin perioada asta. Şi momentele când îmi amintesc de modurile în care el mă făcea să mă simt şi le compar cu modurile aşa de asemănătoare a lui Edward, parcă o parte din mine, parte iraţională, îmi repet la nesfârşit, s-ar lăsa pradă amalgamului de sentimente ce mă împinge de fiecare dată să cad în prăpastia fără sfârşit din faţa mea, caută doar momentul oportun, o fisură în caracterul pe care, cu greu, mi-l construiesc.

Vocile se aud tot mai aproape, poate Edward a reuşit să o facă pe Maggie să îl placă puţin, măcar ştiu că fiinţa asta nu e setată doar pe un singur mod. M-aş fi ridicat, dar nu mai e nevoie, Edward stătea pe fotoliul din faţa mea uitându-se mai mult decât era necesar la picioarele mele.

Când îl văd că îmi aruncă priviri pe furiş sau că mă priveşte cu o oarecare uimire, mă simt mai bine, mai împlinită. Simplul fapt că îmi acordă atenţie mă înveseleşte într-un mod ciudat. Deja ştiu cum reacţionează la majoritatea lucrurilor; avem reacţii aşa de asemănătoare încât cred că dacă m-aş strădui mai mult, aş putea să îi anticipez fiecare mişcare.

Acum singurul gând ce nu îmi dă pace e dacă ÅŸi el are sentimentul ăsta ciudat în preajma mea. Ce n-aÅŸ da să ÅŸtiu…

- Hei! EÅŸti gata?

- Hei. Hai să mergem. - am spus schiţând un zâmbet. El mi-a răspuns cu un zâmbet ce mă ameţea de obicei, dar acum zâmbetul nu îi ajungea şi la ochi. Înainte să ieşim din casă, Maggie i-a aruncat o privire precaută, cu speranţa ca eu să nu observ. Asta se pare că la afectat destul de mult pe el.

- Eşti ok? - l-am întrebat când am văzut că era foarte atent la condus, de parcă eu nici nu aş fi existat.- Dacă vrei, putem să mergem în alt loc, dacă nu ai dispoziţia necesară pentru petrecere?

Nu ştiu de unde a venit toată bunătatea asta, pur şi simplu nu mă simţeam bine când îl vedeam aşa de gânditor. O parte din mine vroia să îl ia în braţe şi să îl aline, să îi spună că totul va fi bine, dar mi-am înfrânat dorinţa, poate nu regretam acum, dar mâine cu siguranţă.

- Nu prea am chef de petreceri acum. Hai să mergem la un film.

- Ok.- am spus privind în faţă. Ceva îmi spune că dispoziţia lui Edward are legătură cu Maggie. Fără să mă gândesc, mi-am întors capul către el cu o viteză care m-a uimit şi pe mine, pe lângă privirea uimită a lui Edward - Maggie ţi-a spus ceva de eşti aşa. - era o afirmaţie, nicidecum o întrebare.

- Nu contează. În seara asta vreau să fiu doar eu, fără toată lumea de la şcoală care aşteaptă ceva de la marele Edward Cullen.

Edward parca şi când a oprit motorul se întoarse cu o privire curioasă către mine.

- De ce mă urăşti? - a continuat uitându-se intens în ochii mei.

Era întrebarea de care mă temeam cel mai mult. Ce să îi răspund? Că îl urăsc doar pentru a nu-l vrea aşa de tare? Îl urăsc doar pentru că mi-e frică de ce aş putea simţi dacă las la o parte toată ura asta nefondată?

- Nu ştiu de ce te urăsc. Nu ştiu dacă te urăsc. Tot ce ştiu e că am un trecut care nu e deloc roz şi nu vreau ca şi viitorul să fie la fel. Încă de la dineu îmi era frică să nu îţi cad în plasă, să nu îmi fac din prima zi aceeaşi reputaţie ca Tanya şi prietenele ei. - continuam să mă uit în ochii lui, fiind vrăjită de culoarea intensă. Şi nu îmi era frică de cum va reacţiona, putea să facă orice, eu am scăpat de lucrurile ce mă rodeau pe interior.

- Îţi promit că nu vei avea aceeaşi reputaţie ca şi Tanya şi prietenele ei. Lasă-mă să îţi fiu prieten. Deocamdată.

Ceea ce mi-a spus m-a şocat puţin, poate prea puţin. Mint dacă spun că o parte din creierul meu era în extaz şi chiar se aştepta ca el să spună asta.

- Bine. Prieteni. - am zis deschizându-mi braţele, aşteptând ca el să îmi răspundă la îmbrăţişare.

Mirosul lui Edward m-a asaltat puternic când mi-a răspuns. Era un miros aşa de plăcut, aşa de liniştitor şi parcă nu vroiam să renunţ la îmbrţişarea lui prea curând. Încă îmbrăţişaţi, Edward a vorbit.

- Hai să mergem să ne alegem un film.

De atunci tonul lui s-a mai înveselit. Am râs şi am glumit pe toată durata filmului primind nişte remarci usturătoare de la câteva femei mai în vârstă, gen Maggie. Edward nu s-a putut abţine şi le-a răspuns, făcându-mă să pufnesc în râs.

Pe drumul de întoarcere, Edward mi-a povestit despre familia lui mai mult. Esme este designer de interior, Edward şi Alice sunt fraţi gemeni; Esme a mai vrut un copil, dar din cauza unor probleme, a pierdut sarcina în primele săptămâni, acum ea nu mai poate face copii, aşa că l-au adoptat pe Emmett la 3 ani. Carlisle este prieten foarte bun cu Phil, de aceea el este naşul lui Edward şi a lui Alice.

Am intrat pe uşă, toate luminile erau stinse, singura sursă de lumină era televizorul.

- Am venit acasă. Noapte bună! - am spus fără să mă intereseze cine era pe canapea. Singurul lucru ce conta era ca Phil să nu mă dea dispărută.

- Cum a fost la petrecere? - Phil a întrebat.

- De fapt, chiar m-am distrat.

- Mă bucur. Noapte bună!

Am urcat scările încet. Am intrat în cameră şi m-am aruncat pe pat. Să râzi şi să glumeşti cu Edward poate fi atat de obositor. Am adormit îmbrăcată, sunetul care mă trezise venind din poşetă. Mobilul meu suna.