Twilight Of Dark Master Fan Fiction ❯ Prin Viaþã ❯ Chapter 5 ( Chapter 5 )

- Într-o oră vin să te iau. - a spus o voce greu de confundat.

- Hmm. `'Bună, Bella!'' Bună, Edward! `'Scuză-mă că te trezesc, am numărul tău de la Cutărescu.'' Ah, m-ai trezit dintr-un somn al naibii de bun şi bine, ne vedem într-o oră. - mi-am încheiat monologul cu o urmă de zâmbet în voce.

- Mda, cum ai spus tu. Alice mi-a dat numărul tău. Ne vedem într-o oră.

M-am lăsat să cad pe spate în pat, senzaţia de somn fiind încă prezentă.

Azi aveam cursurile de actorie şi eram curioasă să văd ce profesori avem. Simţeam nevoia să fac ceva care să mă aducă mai aproape de mama, ceva care să îmi aducă aminte de partea din ea pe care o posed. În sfârşit se găsea şi ceva la care sunt dispusă să dau tot ce pot doar pentru că îmi place şi nu pentru că celorlalţi le place.

Şi acum, cu ce se presupune că ar trebui să mă îmbrac? Aveam în minte câteva combinaţii care au dispărut complet când am intrat sub apa caldă de la duş. Am stat mai mult decât era necesar, doar pentru că îmi plăcea senzaţia apei pe pielea mea.

Am ieşit din duş, uitându-mă la ceas. 7:40. În 20 de minute Edward va fi aici şi eu nici nu m-am îmbrăcat.

Cu o viteză pe care nici nu şiam că o deţin am început să mă machez puţin, mi-am pieptănat părul, lăsându-l liber şi am intrat în dressing aruncând pe mine o pereche de blugi, un tricou alb şi am luat din mers balerinii oranj. Am găsit pe o noptieră o bentiţă si am pus-o în cap, ne mai având timp să îmi caut alte bijuterii. La mână mai aveam braţara de seara trecută.

Astăzi nu aveam chef de nici o ceartă cu Maggie, îmi doream doar să ajung mai repede la orele de actorie.

Am trecut pe lângă cameriste salutându-le ca şi în primele zile din şederea mea aici. Am putut să observ uimirea de pe faţa lor. Phil era plecat ca de obicei sau poate că era închis în biroul lui, am putut să observ că Maggie era uşor derutată de atitudinea mea, privindu-mă ca pe o bombă cu ceas, gata să explodeze.

- Hei, Maggie! Mda, uită-te la mine, azi luăm o pauză de la ceartă. Tre' să plec, mă aşteaptă Edward! Pa!- am zis în timp ce ieşeam din bucătărie.

Maggie a rămas cu ceaÅŸca de cafea în mână, Å£inând-o ca înainte să încep să vorbesc, reuÅŸind să scoată doar un Mda… scurt ÅŸi delăsător.

Edward mă aştepta în Volvo'ul lui cu un zâmbet proaspăt pe faţă. Nu am ezitat şi am intrat în maşină, clar, mirosul lui fiind puternic în tot spaţiul închis.

- Neaţa!- am spus în timp ce închideam portiera.

- Neaţa! Fericită? - a întrebat cu bucurie în voce.

- Foarte! Azi avem actorie, de mult nu am mai jucat. - am zis dintr-o suflare.

- De când?

- De doi ani şi ceva. De când Anthony a plecat. - am adăugat în gând, observând că avântul meu s-a diminuat puţin, doar la gândul acesta.

Parcă actoria nu mi se părea un mod bun de destindere, acum. Era prea mult trecut. Prea mult trecut peste care eu încă încerc să trec. Mă aşteptam ca Edward să vină cu clasicul interes faţă de motivul care m-a făcut să încetez, dar i-am mulţumit tăcut că nu a apăsat asupra acestui subiect, observăndu-mi privirea dezechilibrată pentru un moment.

Restul drumului a fost tăcut, cu excepţia câtorva comentarii despre cine ar putea să fie profesorii noştrii.

Am început să rând incontrolabil când l-am auzit pe Edward încercând să îi imite pe Brad Pitt şi Angelina Jolie. Am intrat şi eu în jocul lui, imitându-I pe Robert Pattinson şi Kristen Stewart.

- Sunt sigură că o să vină Pattinson cu ceva gen `'Oh, Bella, fugi, sunt prea rau si o sa te omor'' şi stewart cu `'Nu pleca! Ai un autocontrol impecabil!'' - a râs la auzut imitării mele jalnice.

- Dacă sunt ei, îţi dau 50 de dolari. - a spus printre rafalele de râs.

- Ce spui să îl facem mai plapitant? Dacă sunt ei, tu vei face ce vreau eu până la sfărÅŸitul săptămânii ÅŸi dacă nu … - am coborât tonul, gândindu-mă cum să mă scap mai uÅŸor.

- … tu faci ce spun eu până la sfârÅŸitul săptămânii. AÅŸa mi se pare corect.

- Bine.

- O să câştig. - a afirmat plin de sine.

****

Aşteptam pe scaunele din sala de teatru ca profesorii să apară şi să se prezinte. Eram concentrată la maxim, spiritual competitiv ieşind afară. Stăteam între Edward şi Emmett. Edward era la fel de concentrat ca şi mine, semn că nici lui nu îi cădea bine la orgoliu să fie un sclav pentru aproape o săptămână întreagă. Emmett era singurul care făcea glume pe seama noastră.

- Singurele celebritatăţi care au trecut şi vor trece pe scena aia vor fi Tanya şi armata de Barbie în sceneta pentru clasele primare.

Imediat ce Emmett a terminat de vorbit, Cortina s-a tras, după ea fiind decât o masă plină cu scenario, cred. Nu a durat mai mult de câteva minute şi pe scenă au apărut un bărbat şi o femeie, nu îi recunoşteam pentru că lumina era stinsă. Au început să vorbească şi atunci am ştiut cine a pierdut pariul.

- Bună ziua, suntem Robert Pattinson şi Kristen Stewart şi vom fi profesorii voştri de actorie.

- DA! AI PIERDUT! AM CÂŞTIGAT! - am început să mă isterizez în faţa întregii şcoli, ecoul auzindu-se în întreaga sală de teatru.

Edward se uita la mine cu milă şi amuzament, probabil gândindu-se ce îi voi spune să facă. Vroiam să continui să mă bucur, când Pattinson mi-a tăiat avântul cu ceva la care nu mă aşteptam.

- Îmi pare rău că vă întrerup Domnişoară Dyewer, dar era rândul meu să vorbesc. - am rămas uşor uimită când mi-a spus numele. - Acum, dacă tot m-ai interrupt, urcă pe scenă şi demonstrează-ne ce şti tu.

Mă privea cu un zâmbet îngâmfat, în timp ce Edward mă privea cu satisfacţie enormă.

- Bineînţeles, acompaniată de Domnul Edward Cullen. - a vorbit pentru prima dată Kristen.

Cullen avea acum o moacă de înmormântare şi eu un zâmbet de învingătoare. Am urcat pe scenă şi am început să vorbesc de parcă m-am născut acolo.

- După ce scenariu? - am întrebat privindu-l pe Robert cu superioritate.

- Uite aici. - a spus aducând din spatele scenei două scenario diferite de cele de pe masă.

Spre surprinderea mea, pe prima pagină era titlul filmului New Moon cu numele de sub Robert Pattinson.

- Scena din pădure. - a zis fără emoţie, îndepărtându-se de pe scenă.

Un râs puternic a năvălit peste mine, făcând eforturi supraomeneşti să mi-l reţin. Edward avea aceeaşi problemă. Probabil dacă îmi dădeam drumul la râs eram excluşi amândoi de la orele de actorie. Era aceeaşi scenă cu cea pe care am început să o imit în maşină.

Am căutat câteva minute scena prin scenariul imens şi aşteptam să pot vorbi fără să încep să râd.

Edward începe să joace, chiar foarte bine.

- Trebuie să plecăm din Forks.

- Ce? De ce? - am spus exact ca şi indicaţiile din scenario.

- E timpul. Carlisle se presupune că are cu 10 ani mai mult decât pare să aibe; Lumea o să înceapă să observe.

- Dar… când?

- Acum.

- Trebuie să mă gândesc la ce o să îi zic lui Charlie, dar pot să fiu gata.

- Tu nu. Doar noi.

- Ce? -nu -Edward, ce s-a întamplat cu Jasper a fost o nimica toată.

- O nimica toată în comparaţie cu ce s-ar fi putut întâmpla. Tu nu aparţii lumii mele.

- Îţi aparţin ţie.

- Nu.

- Vin ÅŸi eu.

- Nu vreau să vi şi tu. - am ţinut cont de indicaţia din scenario, păream uimită, dar în interiorul meu îmi venea să râd ca o idioată.

- Tu…nu mă vrei?

- Nu.

- As vrea totusi sa iti cer o favoare.

- Orice.

- Nu fa nimic stupid sau negandit -intelegi? de dragul lui Charlie. Doar…ai grija de tine.

- Eu…da…o sa am.

- Nu iti fa griji. Esti umana. Timpul vindeca toate ranile. Mai ales daca nu are cine sa iti reaminteasca.

- Nu, asta e -nu fa asta. Te rog.

- Incearca sa intelegi. Orice secunda alaturi de tine este plina de retineri. Tu esti prea fragila. Am obosit sa ma prefac ca sunt altceva decat sunt. Trebuie sa imi tin in frau toate dorintele ca sa fiu cu o persoana umana.

- Atunci ia-mi sufletul. Nu-mi pasa! Nu il vreau fara tine!

- Tu nu esti buna pentru mine, Bella.

- Impresionant. - Robert a interupt liniştea care s-a depus. Ce mă călca pe nervi.

Am mers către treptele pe unde se cobora către scenă, auzind aplauzele colegilor. Edward era în faţa mea, uitându-se cruciş la Pattinson. Am trecut pe lângă el şi nu m-am abţinut să îi spun ceva.

- Cât mai rezistă calmul de englez?

Kristen a început să râdă, semn că m-a auzit. Nu ştiam de ce, dar ea mi se părea plăcută, chiar puteam să ne înţelegem. Pentru prima dată detestam englezii.

Ora de actorie a decurs uşor, fiind doar formalităţi. A trebuit să ne scriem numele în mai multe tabele, apoi am ascultat cum vor decurge orele până la reprezentaţie. Ora mi s-a părut mult mai interesantă când am aflat că se vor da audiţiile pe perechi. În acel moment, Robert aducea o cutie mare, plină cu măşti de bal mascat.

- Veniţi cum veţi fi strigaţi şi veţi merge cu Kristen în spate să vă luaţi masca pe care ea o să v-o dea. Regulile sunt simple. Nu spuneţi nimănui cine sunteţi şi evitaţi să vorbiţi când nu e nevoie. Cine le încalcă, va fi dat afară.

Toţi eram strigaţi pe rând, primind în spatele scenei câte o pelerină care să ne acopere complet hainele şi o mască diferită pentru fiecare.